DR. ABRAHAM ANALIZA INDUSTRIEI PORCULUI SĂPTĂMÂNA 06

Dragi cititori,

       Cele mai bune vești pentru crescătorii de porci din Europa sunt prețurile în creștere, dar mai sunt și alte motive de bucurie:

  • Gigantul agroalimentar american Cargill a achiziționat două unități de procesare a cărnii de la gigantul de retail Ahold Delhaize. Tranzacția, a avut loc la 7 februarie 2024, termenii financiari ai afacerii rămân nedivulgate.
  • „Aveți nevoie de carne, bine?  Vom avea carne în Florida.  Nu vom face acea carne falsă. Asta nu funcționează așa. Știu că Legislativul face un proiect de lege pentru a ne proteja carnea”, a declarat Ron DeSantis, guvernatorul Floridei. Proiectul de lege al Camerei (HB) 435 și proiectul de lege al Senatului (SB) 586 ar suspenda licența de restaurant sau de vânzare cu amănuntul a oricărei unități din Florida care comercializează carne crescută în laborator.
  • Numărul scroafelor a trecut din nou peste 82.000 de capete (+7,5%) în Republica Cehă. Potrivit Registrului Central, numărul total de porci este de 1,41 milioane (+7%). În 2023, s-au născut în medie 33,3 purcei și au fost înțărcați 29,5 purcei pe scroafă, comparat cu 5,5 mai puțini purcei născuți și 4,5 mai puțini purcei  înțărcați în urmă cu un deceniu .
  • Exporturile de carne de porc din SUA din decembrie au crescut cu aproape 10% față de anul trecut, ajungând la 268.399 de tone metrice (mt), în timp ce valoarea exporturilor a crescut cu 11%, ajungând la 765,8 milioane de dolari. Principala destinație este Mexicul, atât în volum (105.451 mt), cât și valoare (233,8 milioane de dolari), urmată de Republica Dominicană și Malaezia.
  • Oficialii japonezi de carantină folosesc câini de detecție pentru a opri călătorii care aduc produse din carne în Japonia, ca parte a măsurilor intensificate de prevenire a unei epidemii de pestă porcină africană care afectează Asia.
  • Proiectul european VAX4ASF -New Technologies for African Swine Fever ( ASF )- a început cu obiectivul de a dezvolta un vaccin împotriva PPA. Proiectul, condus de compania farmaceutică Hipra și sprijinit de Uniunea Europeană în cadrul programului Horizon Europa , reunește 17 parteneri : Spania (Centro de Biología Molecular Severo Ochoa, Sabiotec, Anprogapor, Interporc, Hipra, Zabala Innovation), Germania (Universitatea Ludwig-Maximilians din Munchen), Regatul Unit (The Pirbright Institute), Kenya (International Livestock Research Institute), Suedia (Swedish Veterinary Agency), Italia (In3diagnostic), Țările de Jos (Wageningen Bioveterinary Research), Ungaria (Mate University Institute of Wildlife Management and Nature Conservation, Prophyl), România (Universitatea de Științe ale Vieții din Timișoara), Polonia (Institutul Național de Cercetări Veterinare PIWet ) și Statele Unite (Kansas State University).

Nouă milioane de biciclete în Beijing

       Protestul fermierilor continuă în Europa, deplasându-se prin țările cu agricultură relevantă, afectând și aprovizionarea cu carne și animale. Pe de altă parte, activiștii pentru climă au aruncat cu supă în tabloul „Le Printemps” (Primăvara) al lui Monet, sâmbătă, 10 februarie, într-un muzeu din Lyon.

       Noi date arată scăderea numărului de porci în Europa: sacrificările din Spania în noiembrie 2023 s-au cifrat la 4.964.606 animale, cu 3,56% mai puțin față de noiembrie 2022. În ceea ce privește tonajul, scăderea este mai mică, -2,73%. Numărul de porci sacrificați în cele 11 luni se ridică la 48.763.167 de animale (-5,54%), iar greutatea carcasei este de 4.461.285tn (-3,10%).

       Exporturile de purcei din Olanda în primele 4 săptămâni ale anului 2024 se ridică la 419.041 animale, cu 4,8% mai puțin, față de aceeași perioadă a anului 2023. Trei țări au reprezentat 93,6% din exporturile de purcei din Olanda:

  • 47,2% din purcei au mers în Germania (197.873),cu 9,8% mai puțin.
  • cu 162.394 de purcei, exporturile către Spania au crescut cu 2,6%.
  • Belgia a importat 31.991 de purcei olandezi, o scădere de 17,8%.

       Pe măsură ce se apropie alegerile, problemele germane legate de carne și animale încep să fie abordate ușor diferit de către coaliție. Ministrul verde al agriculturii, Özdemir, a indicat săptămâna trecută că ar putea fi pusă în joc o sumă de 10 cenți/kg de taxă pe carnea de porc. „Ceea ce mi-ar trebui acum sunt sume mult mai mici, zece cenți ar fi cel mult suficient”, a spus el când a fost întrebat despre conceptul Comisiei Borchert, care estimase la vremea respectivă 40 de cenți. Özdemir a argumentat că un nivel mai mic ar fi acum și responsabil din punct de vedere social. Ministrul federal de finanțe Christian Lindner (FDP) nu a respins în mod direct o taxă pentru bunăstarea animalelor, deși nu a avut un concept propriu la momentul respectiv. De asemenea, el a fost sceptic în ceea ce privește posibilitatea ca o „taxă pe carne” să poată fi implementată cu ușurință în temeiul legislației europene.

       Anul Nou Chinezesc, Anul Dragonului, a început sâmbătă, 10 februarie. Un An Nou fericit tuturor celor care sărbătoresc!

       Consumul chinezesc de carne de porc a fost cel care a schimbat jocul pentru prețurile la porc din întreaga lume în ultimele două decenii. Mulți dintre noi au urmărit informațiile privind piața porcină a țării care este cel mai mare producător și consumator din lume, dar în ultima vreme este aproape imposibil să găsești resurse fiabile legate de acest lucru. Nici măcar nu sunt sigur că există nouă milioane de biciclete în Beijing…

Prețuri europene la porci și purcei: C= carcasă; V= viu;

ȚARAPORC(EUR)TRENDPURCEL(EUR)TRENDOBSERVAȚII
GERMANIA2,1C78,5/25 kg 
OLANDA1,79-1,88 C70/25 kg  
BELGIA1,51 V67/20 kg 
DANEMARCA1,58-1,6 C84/30 kg 
FRANȚA1,79 C   
ITALIA1,71 V115kg, 2,06 V160kg, DOC130/30 kg   
SPANIA1,64 -1,65 V 84-93/20kg 
PORTUGALIA2,32 C   
AUSTRIA2,04 C94/31 kg 
POLONIA1,34-1,74 V81-124/20-30 kginfo parteneri;nu există bursă
CROAȚIA1,8-2 C103-108/ 25 kginfo parteneri;nu există bursă
SERBIA1.84 V 110-117/ 25 kginfo parteneri;nu există bursă
CEHIA2,06 C69-74/ 25 kginfo parteneri;nu există bursă
SLOVACIA1,6 -1,65 V98-103/25 kginfo parteneri;nu există bursă
UNGARIA1,6-1,7 V98-103/25 kginfo parteneri;nu există bursă
ROMÂNIA1,56 -1,62 V98-103/25 kginfo parteneri;nu există bursă

Știri similare